Disfuncționalități la clasă
“Nu existã nimic care sã nu poatã fi fãurit de o muncã perseverentã şi de o grijã încordatã şi atentã”. Seneca

Ritmul alert de dezvoltare a societãţii contemporane a determinat numeroase transformãri şi restructurãri în viaţa noastrã, a tuturor. Problematica lumii contemporane, caracterizatã prin universalitate, globalitate, complexitate şi caracter prioritar (Vãideanu, 1988, p. 106), demonstreazã cã este nevoie de o viziune holisticã în studierea şi decantarea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntã omenirea (degradarea mediului, explozia demograficã, conflictele între diverse naţiuni, violenţa, consumul de droguri etc.). Specialiştii considerã cã “viaţa contemporanã se caracterizeazã prin urmãtoarele mutaţii: amplificarea şi imprevizibilitatea schimbãrilor de naturã economicã şi socio-politicã, intensificarea schimbãrilor din sfera profesiunilor, amplificarea interdependenţelor dintre macrosistemul social şi componentele sale, sporirea caracterului democratic al organizãrii şi gestionãrii socialului” (Cucoş, 2002, p. 54). Analiza problematicii contemporane a condus la apariţia unor rãspunsuri specifice, la apariţia “noilor educaţii” sau a unor noi conţinuturi – educaţia pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, educaţia pentru sãnãtate, educaţia antreprenorialã, educaţia pentru pace, educaţia ecologicã, educaţia pentru participare şi democraţie, educaţia nutriţionalã, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia economicã şi casnicã modernã, educaţia pentru timpul liber, educaţia comunitarã, educaţia pentru o nouã ordine comunitarã, educaţia demograficã, educaţia pentru prevenirea factorilor de risc etc.
  Prin situaţie de risc putem înţelege toate pericolele care îi pândesc pe tinerii noştri, şi pentru prevenirea şi rezolvarea cãrora societatea se poate implica – acte antisociale care pot culmina cu contravenţii şi infracţiuni, consumul şi traficul de droguri, traficul de fiinţe umane. Prin comportament dezadaptativ înţelegem (Zarkowska şi Clements, 1997):

•   comportamentul persoanei este contrar normelor sociale; 
•  comportamentul cauzeazã un stres semnificativ celor care interacţioneazã cu acea persoanã.  Adolescenţa este o perioadã de viaţã extraordinar de frumoasã: tinerii trãiesc sentimente unice, sunt într-o continuã transformare, se cunosc pe ei înşişi în fiecare zi. Sunt visãtori, optimişti, curajoşi, aproape independenţi. Este bine ca în aceastã perioadã sã nu se depãrteze de adulţii care îi iubesc, îi apreciazã, îi sfãtuiesc, chiar dacã ei îşi doresc sã fie împreunã cât mai mult cu cei de vârsta lor. De ce?
•   pentru cã în viteza derulãrii vieţii pot lua decizii greşite; 
•  pentru cã se pot apropia prea mult de persoane care le pot face rãu; 
•  pentru cã uitã cã au un drum de strãbãtut, care se bazeazã pe pregãtire, seriozitate, echilibru. În 1982, R. Dierenfield a realizat un studiu prin care a identificat principalele cauze ale comportamentului perturbator al elevilor: 
•  mediul familial dezechilibrat; 
•  presiunea colegilor; 
•  lipsa de interes pentru o anumitã disciplinã de studiu; 
•  dezinteresul pentru şcoalã (în general); 
•  instabilitatea psihicã/emoţionalã a elevilor; 
•  lipsa abilitãţii de a lucra în clasã; 
•  revolta împotriva autoritãţii adultului; 
•  nivelul scãzut al respectului de sine; 
•  lipsa de afecţiune pentru profesor; 
•  utilizarea drogurilor                                                                                                                        Mediul familial reprezintã, credem, cel mai important element de risc care poate duce la apariţia unor comportamente dezadaptative în rândul elevilor. Experienţa divorţului pãrinţilor, transformarea familiei tradiţionale într-una monoparentalã duc la apariţia agresivitãţii în rândul majoritãţii adolescenţilor care se confruntã cu aceste situaţii. Echilibrul familial este perturbat şi de criza locurilor de muncã, de şomajul ce-i atinge pe foarte mulţi pãrinţi. Pãrinţii sunt confruntaţi cu numeroase dificultãţi materiale, dar şi psihologice, pentru cã au sentimentul devalorizãrii, al eşecului. În aceste condiţii, ei nu mai sunt sau sunt puţin disponibili pentru copiii lor. Pe acest fundal apar probleme familial grave, care-i afecteazã profund pe copii: violenţa intrafamilialã, consumul de alcool, abuzarea copiilor, neglijenţa, la care se adaugã şi importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconsecvenţa în cerinţele formulate faţã de copil (treceri de la o extremã la alta, de la o permisivitate exageratã la restricţii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului pe motiv cã “bãtaia-i ruptã din rai”. Sunt şi pãrinţi, nu puţini, care privilegiazã în mod exagerat relaţia afectivã în detrimentul rolului educativ pe care ar trebui sã-l aibã în raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicţii, de reguli, nu sunt exigenţi şi cautã sã evite conflictele. Aceastã absenţã cvasitotalã a constrângerilor (în afara şcolii) îl va determina pe elev sã adopte în 27 şcoalã comportamente de refuz a exigenţelor profesorilor, iar în societate el nu mai ţine cont de valorile dobândite pânã la acea vârstã, adoptând astfel un comportament nepotrivit. Pe lângã mediul familial, şcoala (profesorii, colegii, repulsia pentru anumite materii, atmosfera din clasã etc.) constituie un alt factor de risc. Elevul poate manifesta o antipatie în raport cu şcoala. În unele cazuri, pentru elevi şcoala poate deveni irelevantã şi chiar agasantã.                                                                                                                          Adolescenţii ajung sã se simtã frustraţi din cauza (Stan, 2009, p. 98): 
•  lipsei de recunoaştere socialã, mai ales din partea colegilor 
•  unii elevi simt nevoia unor întãriri periodice care sã le ateste ascendenţa pe care o deţin printre cei de aceeaşi vârstã; 
•  izolãrii sociale – unii elevi mai labili psihic simt nevoia acutã de a fi doriţi şi acceptaţi de cãtre colegii lor; pentru cã se integreazã mai greu, de obicei sunt marginalizaţi, ceea ce le provoacã un mimetism exagerat în raport cu comportamentul grupului; în dorinţa de a fi asemãnãtori celorlalţi membri ai grupului, vor exagera, provocând dificultãţi de control profesorului; 
•  comportamentului impulsiv – este caracteristic acelor elevi care par incapabili sã anticipeze consecinţele actelor lor. Lipsiţi de o socializare adecvatã, incapabili sã-şi reprime pornirea de a provoca, aceşti elevi pot constitui o problemã dificilã pentru profesor; 
•  conflictelor între sisteme opuse de reguli – apar atunci când un elev posedã seturi opuse de reguli, deoarece unul poate permite ceea ce altul interzice. De obicei, un elev posedã un set de reguli pentru şcoalã, unul pentru acasã şi unul pentru grupul de prieteni din care face parte. Invariabil, setul de reguli mai lejer este cel de acasã. Ciocnirea dintre aceste ierarhii diferite poate genera comportamente deviante, dacã profesorul nu observã la timp acest lucru şi nu ia mãsurile adecvate; 
•  transferului afectiv – un comportament nepotrivit în clasã poate fi acceptat acasã sau cu prietenii. Pe lângã transferul de comportamente, elevii pot opera şi un transfer afectiv; astfel, antipatia resimţitã faţã de tatã, de pildã, poate acţiona prin transfer asupra profesorului şi, prin intermediul acestuia, asupra şcolii în general. Transferul afectiv, cu efecte negative în comportament, se produce mai ales când apar probleme în familie: divorţ, separarea pãrinţilor etc.; 
•  anxietãţii – poate genera comportamente inadecvate ca o formã de apãrare împotriva unor elemente ale mediului educaţional: examinãri, vorbitul în faţa clasei, a fi judecat în faţa colegilor etc.; 
•  modului de manifestare a profesorului – poate crea de multe ori, probleme de disciplinã, în loc sã le rezolve. Iatã câteva atitudini inadecvate:
•  asuprirea elevilor, plecând de la premisa cã ordinea este alfa şi omega în educaţie; 
•  ignorarea dispreţuitoare a elevilor; 
•  evaluarea elevilor în termeni constant negativi şi depreciativi.                                                                  La asemenea atitudini, reacţia elevilor poate lua forme extreme: furie, agresivitate verbalã, vandalism, bãtãi etc