În sinuosul proces al formării ca dascăl, fiecare dintre noi se raportează, mai devreme sau mai târziu, conştient sau inconştient, la cel mai bun, respectiv la cel mai neinspirat profesor pe care l-a avut. Acest model – autentic sau fals – acţionează asupra resorturilor motivaţionale, generând fie greşeli, fie alegeri profitabile pentru o carieră ce se vrea împlinită. Cert este că „discipolul” trebuie să conştientizeze existenţa acestui reper şi să acţioneze în sensul promovării lui creative, respectiv al inhibării critice.