Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2018
     ”Evaluarea și notarea elevilor”    Evaluarea este o noţiune generică şi frecventă, fiind folosită cu multiple semnificaţii în diverse domenii. Cuvântul “a evalua”  îndrumă spre multe alte cuvinte cu un rost asemănător: a estima, a aprecia, a judeca, a măsura, a examina, a considera, a constata, a cântări,  a nota, a observa, a valida (sau invalida), a valoriza (sau devaloriza), a expertiza. Cu cât o îndeletnicire este mai complexă şi se urmăreşte atingerea unor scopuri, a unor obiective, cu atât sunt mai necesare acţiunile de evaluare. Evaluarea în învăţământul primar stă la baza modelarii şcolarului, a direcţionării acestuia spre atingerea scopurilor propuse şi este mai mult decât o acţiune sau un procedeu, este o operaţie complexă, un tot unitar format din intervenţii, acţiuni, atitudini, stări afective care conduc spre identificarea unor aspecte variate: a) conţinuturile şi obiectivele ce trebuie evaluate; b) care este menirea şi din ce perspectivă se efectuează ev